17 ianuarie 2011
Elite Penguin Force
10 ianuarie 2011
Pandanda
2 noiembrie 2010
Cele mai bune situri de cheaturi Club Penguin
4 iunie 2010
Stronghold2

Stronghold 2 este cel de-al treilea joc al francizei Stronghold, lansat în 2005 de către Firefly Studios. Este primul joc cu grafică 3D, însă cu acelaşi subiect medieval. Faţă de primul Stronghold, jucătorii pot construi diferite construcţii, pot avea mai multe unităţi, iar campania s-a dezvoltat având filme.J ucătorii pot avea mai mult control asupra castelului şi poate urmări viaţă de zi cu zi a ţăranilor şi chiar al lordului.
Îmbunătăţiri
Să începem cu grafica, care are mai multe îmbunătăţiri. Deşi ambientul pare cam întunecos, unităţile de pe hartă par mult mai detaliate - de la animale la oameni şi chiar şi la construcţii şi la cele mai mici plante. Muzica este foarte bună, de la cântece dramatice până la cele de veselie şi cele de război. Chiar şi apa, râurile şi marea sunt şi ele detaliate, ba chiar este primul joc din serie care prezintă animale marine ca delfinii şi balenele. Câteodată, în single-player apar şi bărcile.
Cum se joacă
Ca sa controlezi jocul,trebuie sa ai popularitate,bani si ceva nou-onorurile.Pentru inceput,gasim castelul care este bine detaliat si texturat,arata chiar si interiorul sau si este si foarte imens.Cuprinse masa,scaunele,cateva tablouri si armuri ale lordului. Pentru inceput se pune ca de obice granarul care cuprinde acelasi produse de mancare pentru tarai:carne,paine,mere si branza.Dar in acest joc s-a mai adaugat ceva:mancarea lordului.Aceasta se face tot cu ferme,care le cultiva taranii-peste,carne de gasca,de porc,zarzavaturi si vin facut din strugur.Cand le ai pe toate,bagate in bucatatarie speciala pentru lord,bucatariii se apuca de treaba si iti vor servi mancarea,cu care o vei manca cu nobilii si sotia ta.Pe langa o masa festiva,ce ar mai merge si ceva muzica,organizata de printesa ta un dans.Vei avea mai multe onoruri de la mesele festive si dansuri pana la casatoria ta cu printesa si chiar si atunci cand mergi la biserica.Vei organiza turniruri medievale,la care se aduna mase intregi de oameni-ce este ciudat este ca lordul nu participa la acest eveniment.Oamenii vor vrea bineinteles si nevoie de ceva veselie,precum sa organizezi spectatcole cu bufoni,unde se aduna copii.Onorurule ti se vor adauga si daca pui statui-pacat insa ca nu mai sunt gradinile publice din primul stronghold.Cea ce ste si mai ciudat fata de primul stronghold,pedepsirea criminalilor nu mai este un obicei rau,care iti scade din popularitate,ci este ceva ce iti salveaza granarul de la golirea lui.Criminalii iti fura mancarea,si ca sa-i opresti trebuie sa pui garda speciala sa-i caute,sa-i duca la inchisoare(nu mai fura,insa iti scade din popularitate) si la judecatorie unde se va hotarasoarta lui cum va fi pedepsit.Au loc executii publice ,iar asta ii face pe tarani sa se mandreasca.O alta probema,trebuie sa cureti orasul de murdarii ce-i pot pune in pericol pe tarani si sa cureti orasul de sobolani cu ajutorul soimilor,ca sa nu raspandeasca ciuma.Poti sa pui mai multa bere ,ca oameniii tai sa se imbete,dar munca lor nu va mai fi perseverenta.Industria s-a dezvoltat si ea-dupa lemne,caramizi,fier,ulei incins,arme- vei avea in plus lana de la oi si texturile -imbracaminte pentru regina care va organiza dansuri festive si miere pentru ceara ca sa faci lumanari pentru preotul bisericii.Bineinteles ca nici in acest Stronghold nu s-a renuntat la farmacie,unde doctorul gaseste leacuri noi.Banii se iau tot pe taxe,insa cu trezorie.
Constructiile
- Castelul-saxon-lemn/mic/mediu/mare
- Stockpile-locul unde sunt asezate materialele-grau,faina(pentru paine),lana,texturi,caramizi pentru ziduri,lemn,fier pentru armuri,ulei,ceara,lumanari,hamei pentru bere,butoaiele cu bere etc.
- Granarul-paine,mere,carne,branza
- Ferme-cea de mere,branza,zarzavaturi,struguri,hamei,porci
- Lacul de pescuit si ferma de gaste
- Postul de vanatoare
- Moara
- Brutaria
- Fierarii-sabii,piele,armura,sageti,sulite,arbalete,imblaciu
- Gospodaria
- Camera Reginei
- Biserica
- Casa de bufoni
- Inchisoarea
- Casa de tortura
- Farmacie
- Manastire
- Trezoria de taxe
- Piata-de unde cumperi sau vanzi
- Colibele
- Turnirul
- Traveling fair
- Satuile
- Tamplaria
- Zidaria-caramizile obtinute c care faci fortificatile
- Mineritul de fier
Unităţile
- Arcaş
- Lăncier
- Furcar
- Arbalet
- Pikeman
- Macemen
- Cavaler
- Cavaler în armură
- Asasin
- Călăreţi
- Vikingi
- Muşchetar
- Călugări războinici
Campania în single-player
Ambele campanii conţin 12 nivele.
Personaje
- Tu - Mathew Steele - apari peste tot cu culoarea roşie, ca un smiplu lord
Aliaţi
- Ducele Wiliam - aliatul tău în campanie - apare cu o culoare roşu închis
- Lady Seren - Mieluşielul (poreclă) -soţia lui Wiliam-roz
- Sir Grey -aliat - gri
- Regele - cel mai important - la început este otrăvit, dar supravieţuieşte. Apare la finalul campaniei, ca find ultimul duşman - violet
Duşmani
- Lord Barklay (Ciocanul) - duşmanul tău în campanie, pe urmă aliat în concurenţa - verde
- Paskal şoimul - aliatul lui Barklay şi fratele lui Wiliam - se zice că el l-a otrăvit pe rege - bleu
- Olaf Vikingul - un războinic viking sălbatic - portocaliu
- Sir Edwin-trădătorul - la început duşman în campania de pace, apoi aliat, devine trădător după ce îl predă pe Wiliam pe mâinile lui Olaf - galben
- Bull (albastru) - un războinic
Personaje secundare care apar numai în skirmish
- Episcopul - apare numai o dată în campanie
- Regina - nu apare niciodată în campanie, decat în skirmish - soţia regelui
Campania de pace
Trebuie să aduni resurse, să organizezi petreceri, să aperi lumea de lupi, bandiţi, să intreţii cetatea în curăţenie. Trebuie să aranjezi petrecerea regelui şi căsătoria lui Wiliam cu Lady Seren.
Campania de razboi
Îl vei ajuta pe un duce tânăr - Wiliam(a nu se încurcă cuWilliam I Cuceritorul). Acţiunea se petrece prin anii 1200, când un tânăr prinţ îl va ajuta pe Wiliam să scape de sub mâinile unui lord rău - Lordul Barklay şi să-şi răzbune regele care a fost otrăvit, care însă va supravieţui. Tu eşti personajul tânăr - pe nume Mathew Steele şi îl vei ajută pe ducele Wiliam să treacă prin Campanie. După ce îl vei înfrunta pe Edwin trădătorul, pe Olaf Vikingul, te vei lupta la final cu Lordul Barklay şi aliatul sau, lordul Paskal. După ce îl vei învinge, te vei înfrunta cu amicul tău Wiliam, apoi va trebui să concurezi la sfârşit cu Paskal şi Barklay ca să iei tronul regelui

Sursa:www.wikipedia.ro
Nota 7/10
Jocurile multiplayer
Un MMO sau MMOG (Massive Multiplayer Online Game) este un joc pentru calculator care este capabil sǎ suporte sute sau chiar mii de jucǎtori simultan şi este jucat prin intermediul internetului.Lumea virtualǎ în care se desfăşoarǎ jocul este de obicei una mare şi persistentǎ, majoritatea au propria unitate de timp. Diferenṭa dintre acest tip de jocuri şi cel în reṭea este instanṭierea. În jocurile de reṭea instanṭierea unei lumi poate fi fǎcutǎ de oricine, iar fiecare instanṭă suportǎ doar un numǎr limitat de jucǎtori simultan (10-50). Jocurile MMO permit jucǎtorilor sǎ participe la competiţii la scarǎ mare, sǎ concureze alǎturi de jucǎtori de diferite rase, vârste sau naţionalitǎţi. Majoritatea jocurilor MMO cer jucǎtorilor investirea unui timp îndelungat în joc, în crearea caracterelor şi creşterea/dezvoltarea lor. Unele jocuri MMO cer o taxǎ lunarǎ sau doar cumpǎrarea jocului.
Istoria jocurilor online din România începe cu În Debara. Este primul joc online multiplayer apărut la noi, cu peste 50.000 de jucători din întreaga lume! A câştigat premii pentru cel mai bun site de divertisment în 2004 şi cel mai bun joc online în 2006.
World of Warcraft

World of Warcraft (prescurtat WoW) este un Massively Multiplayer Online Role-Playing game (MMORPG) creat de Blizzard Entertainment. Este al patrulea joc din seria Warcraft, excluzând expansion pack-urile şi Warcraft Adventures: Lord of the Clans. Jocurile Warcraft sunt situate într-un univers numit Warcraft, o lume fantastică introdusă de jocul Warcraft: Orcs and Humans în 1994. World of Warcraft este situat în Azeroth, patru ani după evenimentele concluzionate în Warcraft III: The Frozen Throne. Odată cu apariţia expansion-ului The Burning Crusade, Outland poate fi explorat. World of Warcraft a sărbătorit a X-a aniversare a universului Warcraft.
Deşi la început jocul a fost încetinit de probleme de stabilitate si performanţă, a devenit rapid cel mai popular MMORPG bazat pe plată lunară. In 2008 Blizzard Entertainment a anunţat că numărul de jucători activi, care plătesc "la zi", a trecut de 11,5 milioane
Gameplay
Ca în majoritatea RPG-urilor, jucătorii controlează un personaj creat de ei într-o lume în continuă dezvoltare, explorând relieful, ducând la îndeplinire misiuni (questuri) date de NPC-uri (Non-playable characters - personaje controlate de computer), ucigând monştrii, şi facând multe altele. Personajele sunt răsplătite cu bani, obiecte (iteme) şi experienţă, care le ajută dându-le mai multă putere şi posibilitatea de a învăţa abilităţi noi. De asemenea, jucătorii se pot lupta împotriva altor jucători în dueluri sau războaie împotriva facţiunii inamice.
Monştrii şi quest-urile de nivel mic şi mediu pot fi de obicei cucerite fără ajutorul altor jucători, în special dacă nivelul jucătorului este mai mare deacât al inamicilor. Alte părţi ale jocului, precum "temniţele" (Dungeon) sunt create special pentru a necesita cooperarea mai multor jucători în scopul de a termina dungeon-ul. De obicei, cele mai uşoare necesită o echipă de aproximativ 5 jucători pentru ca "raidul" să poată fi dus la capăt, iar ultimele pot necesita 25 pâna la maxim 40 de jucători. Cele mai grele pot fi terminate de mai multe ghilde (guilds) în luni de timp de joc şi multe încercări.
De obicei zonele realizate special pentru personaje de nivel 70 sunt mai dependente de raiduri (şi consumă mai mult timp) decât avansarea unui personaj de la nivelul 1 la 70.
Deoarece personajele înca nu pot progresa peste nivelul 70 (limita a fost ridicată la 70 odata cu lansarea expansion-ului "The Burning Crusade" in 2007 si va fi ridicată la 80 odată cu lansarea ultimului expansion "Wrath of the Lich king" în 2008) obiectivele jucătorilor la acel nivel se schimbă, de obicei în creşterea puterii personajelor prin echipamente mai bune. Cu puţine excepţii, cele mai bune echipamente din joc sunt obţinute fie prin PvP (Player versus Player, lupte între jucători), fie prin PvE, lupta pe termen lung în cele mai grele raiduri. Dungeon-urile mari iau de obicei câteva ore pentru a fi terminate. Din cauza puterii uriaşe a monştrilor din cele mai grele dungeon-uri, de obicei personajele poartă armură specializată împotriva elementului monştrilor din dungeon-ul respectiv.
Statisticile oficiale spun ca există peste 10.000 de jucători români de WOW (World Of Warcraft) oficial inregistraţi pe serverele WOW.*
Profesii
Gameplay-ul este foarte interesant şi iţi oferă multe posibilităţi , de exemplu ai posibilitatea de a te specializa într-o profesie prin care poţi câştiga bani (gold).Profesiile sunt foarte utile în multe scopuri cum ar fi : pentru mâncare (cooking) , pentru a îmbunătăţi echipamentul - arme, îmbrăcăminte, accesorii (enchanting), poţiuni, elixire si transmutari ( alchemy ), creare de armuri şi arme (blacksmithing), mecanisme (engineering) , recuperarea vieţii cu ajutorul bandajelor (first aid), pescuit (fishing) , culegerea de plante (herbalism), crearea de accesorii si de giuvaiere (jewelcrafting) croirea unor haine din diferite materiale - ţesătură sau piele (tailoring, respectiv leatherworking), exploatarea minelor (mining) şi jupuirea pieilor animalelor (skinning) .
Personaje
Există două categorii de personaje, denumite jucabile şi nejucabile. Personajele jucabile sunt cele create de jucător, practic un avatar al fiecărui utilizator. Personajele nejucabile sunt cele care nu pot fi controlate de jucător şi pot fi doar ajutoare sau inamici (NPCs - NonPlayerCharacters).
Personaj jucabil
După crearea unui cont, utilizatorul trebuie să-şi creeze un personaj, care poate fi personalizat, din cap până în picioare, după gustul jucătorului. Personajele pot aparţine uneia din cele două tabere, denumite Alianţa şi Hoarda.
Alianţa
Jucătorii care doresc să facă parte din Alianţă (în engleză: The Alliance) pot alege între : Human (Om), Dwarf (Pitic), Night Elf (Elf de Noapte) sau Gnom, fiecare rasǎ având avantajele şi slăbiciunile sale. Începând cu The Burning Crusade, se pot crea personaje dintr-o nouǎ rasǎ, şi anume Draenei.Începand cu Cataclysm o rasa noua va fi valabila si anume Worgen (Varcolac) * (exemplu ghildă românească de Alianţă)
Hoarda
Dacǎ un jucător doreşte sǎ se alǎture Hoardei (în engleză: The Horde), acesta are posibilitatea de a fi: Orc, Undead (Mort-viu), Tauren sau Troll. Începând cu expansion pack-ul "The Burning Crusade", se poate alege şi opţiunea Blood Elf. Începând cu expasionul Catalysm va fi valabila o noua rasa si anume Goblin.
Clase
Fiecare jucător poate alege dintr-un numǎr de clase, nouǎ mai exact, în funcţie de fiecare rasǎ. Clasele sunt urmǎtoarele: Druid, Hunter (Vânător), Mage (Mag), Paladin, Priest (Preot), Rogue (Pungaş), Shaman (Şaman), Warlock şi Warrior (Războinic). Acum, odată cu Wrath of the Lich King, va apărea prima clasă eroică : Death Knight (Cavalerul Morţii).
Fiecare clasă este unică prin vrăjile şi abilităţile sale specifice. Pentru o clasificare a claselor de obicei se respectă principiul 'gearului': armură blindaj (plate armour), zale (mail armour), piele (leather armour), tesătură (cloth armour).
1. Războinic (Warrior) - clasa cea mai potrivită pentru a ţine piept monştrilor (a tanka) în raiduri. Este bazată în special pe atributele de putere şi durabilitate (strenght and stamina). Are o variată gamă de abilităţi distribuite pe 3 stări dobândite: starea echilibrată (battle stance), starea defensivă (defensive stance) şi starea violentă (berserk stance). Ultimele două sunt însusite prin misiuni (questuri) specifice clasei lor şi sunt indispensabile pentru a folosi abilităţile adresate lor. Spre deosebire de majoritatea claselor din WoW, care se bazează pe Mana (energie necesară folosirii vrăjilor), războinicii se bazează exclusiv pe rage (furie), energie dobândită de fiecare dată când lovesc un adversar, însă care nu este constantă, ci care scade cu timpul de la 100 pana la 0. Sunt desăvârşiţi mânuitori de arme şi pot purta mai toate tipurile de arme din joc. Au foarte mare putere şi dexteritate în a le folosi şi pot să îşi distribuie talente din arborele talentelor fie pe luptă cu arme ce necesită 2 mâini (talent de Arms) sau pentru mânuirea a 2 arme în fiecare mână (talent de Fury). Însă cel mai mult sunt căutaţi războinici specializaţi pe a tanka. Aceştia sunt coloana vertebrala a unui raid şi este cel mai important element, căci trebuie să existe şi cineva care 'să ia toate buşiturile'.
2. Paladin - numele lor derivă de la vechiul ordin al cavalerilor franci din Evul Mediu de pe teritoriul vechii Franţe, luptători pentru creştinism împotriva hoardelor Saracene. Sunt una dintre cele mai elaborate şi diverse clase din joc, fiind capabile să tankeze, să regenereze viaţă sieşi sau altor jucători sau să omoare monştrii şi adversari prin diferite vrăji şi abilităţi care necesită mana. Sunt adepţi ai puterii luminii şi înainte de 'World of Warcraft: The Burning Crusade' numai jucătorii din alianţă puteau să fie paladini, datorită înclinaţiei raselor din alianţă către dreptate. Paladinii au o largă gamă de vrăji specifice lor, ca embleme (seals) vrăji menite să crească performanţele în luptă ale paladinului sau binecuvântări (blessings) pentru a spori unele atribute ale paladinului şi a celor din grupul său. Sunt căutaţi în raiduri nu pentru un motiv anume, ci pentru faptul că pot să îşi folosească vrăjile în avantajul co-echipierilor (buff-uri); fiind o clasă hibridă sunt deseori văzuţi ca 'buff-uitori'.
3. Vânător (Hunter) - este o clasă complexă care necesită dexteritate şi coordonare pentru a putea fi jucată. Sunt unica clasă din joc care se bazează aproape exclusiv pe atacuri cu arme de distanţă (arcuri, arbalete şi puşti). Sunt principalii 'depistatori' ai jocului prin faptul că pot să urmărească prezenţa diferitelor genuri de monştrii în spaţiul înconjurător. Au fost înzestraţi cu o profundă cunoaştere a naturii şi utilizează în joc nu numai săgeţi şi capcane, ci şi un animal de vânătoare care poate fi îmblânzit; acesta poate să fie lup sau mai exotic un crocodil sau rinocer. Are anumite abilităţi pe care le împrumută din sălbăticie precum a se preface mort (Feign Death).
4. Şaman (Shaman) - denumită după conducătorii spirituali ai ameri-indienilor, sunt o clasă specializată pe mânuirea tunetelor şi fulgerelor. Înainte de 'World of Warcraft: The Burning Crusade' numai hoarda putea să aibă jucători şamani. Această clasă este în comuniune cu elementele naturii şi se foloseşte de acestea pe care le convocă pentru a îi ajuta în luptă. Şamanul este singura clasă care se foloseşte de toteme ajutătoare pe care le plasează pe lângă ei pentru a îi apăra sau să le îmbunătăţească puterea. Fiecare şaman poate să convoce cel mult 4 toteme, unul pentru fiecare element al naturii: pământ, foc, apă şi aer. Asemenea vânătorilor, războinicilor şi pungaşilor, prin distribuirea de puncte de talente în arborele talentelor, şamanii pot să mânuiască câte o armă în fiecare mână şi să folosească vrăji augmentative care îmbunătăţesc performanţa acestora. Însă prin natura lor, şamanii sunt vrăjitori şi mai puţin luptători corp la corp.
5. Pungaşul (Rogue) - sunt cea mai vicleană clasă din joc. Sunt cunoscuţi ca excelenţi luptători cu diferite trucuri murdare şi excelenţi pentru ambuscade şi a lua inamicii prin surprindere. Sunt clasa celor care vor mereu să câştige, şi într-adevăr pungaşii bine echipaţi cu greu pot fi învinşi în luptă corp la corp. Sunt specializaţi în mânuirea pumnalelor (daggers) şi în incapacitarea adversarului; au abilităţi care pot să ţină inamicul complet incapabil să riposteze pentru o lungă perioadă de timp. Principiul de bază al pungaşilor îl reprezintă cele 5 puncte combo, care însumate şi folosite pot să aibă un tot mai sporit impact asupra adversarului. Pentru a alimenta aceasta însă pungaşii nu au mana, cu o continuu umplută sursă de energie necesară abilităţilor sale devastatoare. Sunt consideraţi cea mai josnică clasă din joc, de multe ori fiind comparaţi cu warlocii în folosirea trucurilor murdare. Însă aceasta nu înseamnă că trebuie priviţi cu neîncredere, căci au o varietate de abilităţi precum ascunderea (stealth) care îi face indispensabili în raiduri pentru selecţionarea monştrilor ce trebuie învinşi întâi (sap) sau pentru deschiderea uşilor închise prin deschiderea lacătelor (lockpicking).
6. Druid - denumită după înalţii preoţi celtici din Evul Mediu din ţările scandinave timpurii adepte ale cultului lui Thor, această clasă este foarte diversă şi adeseori greu de jucat, ceea ce îi adaugă farmecului. Druizii sunt o clasă în comuniune cu natura prin elementele ei organice (animale şi plante). Aceştia au capacitatea de a-şi schimba înfăţişarea după bunul plac în urs, pisică, moonkin (rudă a lunii - formă specifică druizilor bazaţi pe vrăji), morsă (pentru a respira şi înota mai repede sub ape) sau ca pasăre (pentru a se deplasa cu mare viteză în zbor). Fiecare formă este avantajoasă druidului în anume fel însă transformarea sa restricţionează folosirea altor abilităţi, de exemplu un druid transformat în urs nu poate să folosească abilităţi de pisică şi invers. Druizii pot controla entităţi ale naturii precum copaci mişcători sau pot să domolească animale prin farmecele lor.
7. Mag (Mage) - Numele spune tot.Ei se pot folosi de 3 elemente:Arcane,Fire si Frost.
Variaţii regionale
În SUA, Canada şi Europa, Blizzard a distribuit WoW în pachete retail. Fiecare pachet include acces timp de 30 de zile, fără un cost adiţional. Pentru ca un jucător să poată continua să joace şi după cele 30 de zile, va trebui să cumpere timp de joc adiţional, folosind un card de credit sau o cartelă pre-plătită. Durata minima pe care un cumpărător o poate achiziţiona este de 30 de zile, dacă foloseşte card de credit, sau 60 de zile, dacă cumpără un card pre-plătit.
În Coreea de Sud, nu e necesar pachetul sau cheia CD pentru a activa contul. Pentru a-l juca, jucătorii trebuie să cumpere timp de joc folosind cardul de credit sau sistemul de plată ARS. Durata minimă de joc care poate fi achiziţionată este de cinci ore. Alternativ, jucătorul poate achiziţiona 30 de ore sau multiplii de o săptămână. De asemenea, pentru o mică reducere de preţ, jucătorii pot achiziţiona şi perioade de joc de una, trei sau şase luni.
În China, datorită numărului mare de oameni care nu deţin un computer pentru a juca (de exemplu folosesc Internet Cafe), cheia CD necesară pentru a crea un cont poate fi cumpărată separat de pachetul software. Pentru a juca jocul, jucătorii trebuie să cumpere şi carduri pre-plătite, care pot fi folosite timp de 66 de ore şi 40 de minute. O versiune de plată lunară nu este disponibilă în aceasta regiune. Guvernul chinez a impus o modificare a versiunii chineze care poziţionează scheletele în mici morminte. Schimbările impuse au fost motivate ca "promovarea unui mediu online sănătos şi armonios" în World of Warcraft.
Evoluţia Warcraft
Warcraft este cel mai ingenios joc creat de Blizzard până în ziua de astăzi.Acesta, pe parcursul timpului a avut mai multe serii: Warcraft-Lord of the Clans, Warcraft-Orcs and Humans, Warcraft Reign of Chaos, Warcraft Frozen Throne, World of Warcraft [Clasic], World of Warcraft: The Burning Crusade, World of Warcraft: Wrath of the Lich King, World of Warcraft: Cataclysm.
